Dupa cateva luni de abstinenta in ceea ce priveste doza mea zilnic de tutun, m-am trezit cu Dracea tuttungind de numa` si evident ca am luat-o pe carari gresite si promiscuoase. In fiecare dimineata ne savuram cafeaua cu lapte la o tigara, pe o terasa unde evident ploua si unde era frig. Acest lucru era mai putin relevant.
In prima zi de relaxare, ne-am plimbat si cheltuit banii in mall, cumparand numai prostii si minunandu-ne de reduceri- ce noroc fantastic pe capul nostru! Ne-am hotarat sa mergem cu tramvaiul vechi si galben prin centrul vechi, cu umbrelele intr-o rana am colindat strazi peste strazi, am mancat, ne-am imprietenit cu un vanzator de palarii, ne-am ratacit si dupa trei zile ne-am dat seama ca ne plimbasem de fapt prin Alfama.
Ne-am hotarat sa mergem apoi in Belem si sa ne delectam privirile cu Mosteiro Jeronimos si Torre de Belem, iar cum gandul romanului tot la mancare fuge baloseam la Pasteis Belem, prajitura lor cea mai buna. Ne urcam intr-un autobuz dupa ce ne chinuim jumatate de ora sa descoperim statia lui, care era de fapt o statie de metrou si de tren, toate in acelasi timp – cred ca din aceasta cauza nu o ghinisem noi. Bun! Ajungem la Mosteiro, intram pe gratis din cauza sarmului nostru de presupuse studente [blink] I-am vazut mormantul lui Vasco Da Gama, ne-am invartit si sucit pe langa el facand poze, ne-am filmat in timp ce ne scalambam si am plecat spre Torre de Belem.
La orizontul privirilor noastre se vedea un turn ce parca-parca semana cu ceea ce cautam. Ne-am dus intr-un suflet acolo, traversand un parc superb, verde cu multe fantani si caluti din piatra, alergam prin ploaie, facem o poza la iachturile trase in port si ajungem la turn. Intram, platim si ma trezesc eu: “acesta este Turnul din Belem?”. Este clar faptul ca nu era, nu? Era Monumentul Descoperirilor. Am urcat pana sus, ne-am pozat si maimutarit, am vazut stadionul din departare si Turnul ce il cautam tot in departare. Am fumat o tigara si ne-am intors pe faleza.
Ploaie, ochii se micsoreaza. Vant, deja semanam cu niste chinezi. Frig, rezistam eroic. Pescarusi, mai taceti dracului! Groapa, atentie!
Ajungem la Turn, intr-un final, fleasca, obosite si cu foamea in buzunare. Intram il vizitam, ne documentam si dupa aceea fugim ca niste caprioare spre ocean, sa il atingem. Eu, viteaza ma duc sa adun cateva scoici, ma feresc de fro doua valuri, imi suflu nasul, fac schimb de loc cu Dracea, iau aparatul, ea sta pe vine, pe malul oceanului, vad un val, e cam mare, si tot vine, nu mai am timp. Trosc, pleosc! Vine valul peste Dracea si o uda la poponeata, ii inunda incaltamintea, declanseaza criza noastra de ras si brusc lumea din jurul nostru incepe sa rada cu noi in acelasi timp. Cel putin nu eram singurele tampite ce vizitau Lisabona pe ploaie.
Ne-am dus direct in camera noastra pentru schimbat si pentru o portie de somnic.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu